Dorul de el o sugruma.O strangula pana la axfisiere.Era pentru prima data cand dorul literalmente o lasa inerta,fara aer.Privirea ei implora ajutor. Buzele ei nemiscate zbiara. Se zbate,incearca sa iasa din starea in care e, dar medicul potrivit care sa sara in ajutorul ei e unul singur. El e cel din tura de noapte si de zi pe ambulanta vietii ei. El... el e cotropitorul lacrimilor si mangaietorul zambetelor. Vocea lui e siropul care ii indulceste zilele si mirodenia care ii condimenteaza viata.El e vanilia din inghetata ei de vanilie. Si ciocolata dintre cele doua napolitane glazurate. Mainile lui, sunt mainile ei.Alunitele de pe corp ei poarta numele lui. Ii simte enzimele in fiecare celula vie din corpul ei surescitat.Nu sunt un corp care are viata ci o viata care are un corp. Ochii ei se deschid dimineata umezi de la sarutarile lui.Parul asudat cade pe umeri intr-un fel in care niciunu hairstilist nu l-ar putea vreodata reda.Buzele rosii sangerande si pline ca niste fructe coapte ard. Limba rozalie se intrevede intre dintii ei albi ca laptele pentru a-si scalda buzele intr-o mare de racoare. Pentru o clipa buzele ei capata o stralucire captivanta.Obrajii, scaldati in soare si in sarutari sunt perfect conturati din pricina unui zambet cald si linistitor care nu dispare sub nici o forma de pe fata ei.Pielea care ii infasoara trupul tanar si fraged freamata,plange, rade... Pare a avea propria ei poveste,propria ei viata. Fiecare cm de piele are inglobata in cuvant din povestea pe care pielea ei o compune. Intregul ei corp vorbeste. Numai gura tace. Ochii stau inchisi. Respira calm,domol aproape neinteligibil. Pentru oamenii morti care ne umple vietile si orasele si ne cutreiera strazile intr-un mod mecanic, fata ar parea moarta. Dar ea era mai vie ca niciodata. Sufletul ei era un fluture care a scapat din costumul de scafandru si a invatat sa zboare dincolo de granitele impuse. Dincolo de granite.Ba chiar mai mult. Fluturele a izbutit nu doar sa treaca de granitele ei... ci si de granitele lui. A atins neatinsul,iar acum tot ce era de atins parea de prisos.



Au trecut doua zile de cand formele lor s-au dispersat si au devenit din noi doi ratacitori in Marea asta de Iubire.Sunt din noi doi boschetari.
Separat... separat sunt doi rataciti fara noima. doua suflete trase in robotica sistemului in care traim.Doua suflete care se zbat sa nu ramana in realitate si se cauta unul pe altul zilnic, stiind ca nu se vor gasi. Separat...
Dar impreuna.Impreuna cuceresc eeverestul. Despart marea rosie. Se scufunda in pacific. Impreuna sunt Marte si venus, cleopatra si cezar.Zeus si Afrodita.Sunt un singur trup si suflet. Ea ii cedeaza sin pasiune din sulceata din dragoste din gingasie ca sa primeasca tot ce are el de oferit. Defectele se contopesc si devin calitati. Nu mai exista greseli, orgolii, limite...moarte. Ma scald in tine. Ma scald in perfectiune.
Cuvintele alea doua is spuse prea des si prea mult. Pur si simplu nu sunt indeajuns...

Scrieri de pe la mijlocul lui februarie. dupa ce m-am intors din capitala:











Traiesc in concubinaj cu amintirea ta.Mananc pui indragostit in fiecare seara.Beau ceai chinezesc in fiecare dimineata a vietii mele.Ma eliberez si ma insufletesc cu momentele in care am stat pe banca, la soare. Rad si imi simt sangele clocotind in vene cu tine pe yamaha,strecurand-ne prin traficul ala infernal.Zbier,tip, plang cand ma gandesc la fiorii reci si calzi care imi strabateau intregul corp in momentele in care stateam in spatele tau,te trageam spre mine,respiram cu tine,iti simteam spatele arzand impingandu-se in pieptul meu.

Nu ma pot gandi acum la nimic care ar putea sa ma mai impresioneze.Simt ca nimeni nu ma poata tara in abisul dragostei.Am fost acolo,sunt acolo.Si prin tine,raman acolo. Sunt imuna la iubire.Sunt imuna la durere,la bataie,la lacrimi.Sngurul lucru care ma mai doare la intensitatea pe care o caut esti tu.

Dar nu... Nu e durere. E o caldura solara pe care o port cu mine peste tot.







Nu mai esti.Traiesc. Si imi e atat de greu. Imi dispretuiesc viata puerila si lipsita de tine,lispita de viata. Sunt complet absenta.Rareori ma trezesc din filmul asta prost si imi dau seama ca sunt EU.Nu m-am pierdut,ci pur si simplu lipsesc.

Nu am nevoie doar de tine. Am nevoie de mine. Dar ajungeam la mine cel mai usor prin tine.Tu erai partea care ma tinea treaza,si nu ma lasa sa adorm din nou, sa ma las dusa de mirajul unei vieti lipsite de autentic.

Acum am o pornire in mine sa imi iau biletul ala de tren si sa plec. Nu..nu la tine. Sa plec in Budapesta,Sighisoara,sau la Dunare... la mare.Doar sa plec,singura, cu cativa bani in buzunar si cu hainele de pe mine.Atat.Dar cu o dorinta nestavilita de a te cauta,stiind ca nu te voi gasi.De a te vedea, stiind ca nu te voi vedea.Cu o dorinta de a ma vedea singura,fara nimic,si totusi,cu tot.Sa imi regasesc libertatea,linistea si iubirea fata de tot si toate, de viata.Sa cutreier strazile,sa studiez oamenii, sa miros aerul, sa il respir cu adevarat, sa nu simulez ca il respir, asa cum fac mereu.Sa imi simt bataile inimii,emotiile,sangele care imi curge prin vene.Sa ma bucur de mine si de tine.Sa rad necontrolat,sa iubesc necontrolat.Vreau sa pierd controlul,ca sa il pot controla.

Sa invat si sa imi asum propriile experiente si trairi.Sa privesc cerul ore in sir, pana imi intepeneste ceafa, sa simt fiecare pas, si sa fiu constienta de el,sa ma intind pe jos in centrul orasului si sa inchid ochii.Sa ma plimb desculta prin magazine si prin piete si prin parcuri.Sa culeg flori si sa mi le pun in par, sa citesc pe iarba, sa intru cu gleznele in toate baltile care imi ies in cale si sa simt pietricele micutze care imi intra in talpi.Sa simt frigul si caldura, sa ma bucur de foamete.Sa imi fie sete,dor,sa ma doara,sa sangerez,sa plang.